Un nou magazin IKEA ar putea fi deschis in Romania

Un nou magazin IKEA ar putea fi deschis in Romania
Comments Off on Un nou magazin IKEA ar putea fi deschis in Romania, 21/08/2014, by , in Business today

Reprezentantii retailerului suedez de mobilier si decoratiuni Ikea sunt in negocieri pentru deschiderea unui nou magazin in ţara noastra, dupa cum a declarat Cornel Oprisan, retail manager al Ikea Romania.

”Totusi, nu putem oferi mai multe amanunte penru ca nu da bine in negocieri. Dar, cu siguranta, urmeaza si al doilea magazin”, a spus Oprisan.

Aceasta veste vine la scurt timp dupa lansarea magazinului online al Ikea, care livreaza produsele retailerului suedez in toata tara.

 „Aproximativ 70% dintre produsele noastre se pot comanda online din 15 iulie. Prin acest serviciu ne dorim sa aducem gama de produse mai aproape de consumatori, in special de cei care stau mai departe sau care nu au timp sa ne facă o vizita in magazin”, marturisea Mihaela Muresan, Marketing Manager IKEA Romania.

In prezent, in Romania exista un singur magazin Ikea. Acesta este amplasat pe soseaua Bucuresti – Ploiesti, langa mall-ul  Baneasa Shopping Center si a fost inaugurat in 2007, fiind operat initial in sistem de franciza locala, devenind ulterior parte a Ikea Group.

Potrivit Capital.ro, IKEA a lansat recent Catalogul 2015, in care sunt prezentate peste 200 de produse cu prețuri mai mici incepand cu luna septembrie a acestui an.

 „Pentru anul de catalog 2015, avem 217 produse ale caror preturi au scazut in medie cu 18% si care sunt marcate cu simbolul „Pret mai mic”. Multe dintre acestea sunt pentru dormitor si baie”, a subliniat Cornel Oprişan.

Intre 18 august si 7 septembrie, in locuintele din Bucuresti, Pitesti, Ploiesti si imprejurimi, vor fi distribuite 905.000 de exemplare ale noului catalog.

About News Report