Transportul cu metroul se scumpeşte cu până la 33%. Care vor fi noile tarife

Transportul cu metroul se scumpeşte cu până la 33%. Care vor fi noile tarife
Comments Off on Transportul cu metroul se scumpeşte cu până la 33%. Care vor fi noile tarife, 11/03/2015, by , in Business today

Vești proaste pentru bucureșteni. Tarifele pentru călătoria cu metroul vor fi majorate cu 16%-33%, preţul cartelei pentru două călătorii urmând să crească de la 4 la 5 lei.

Metroul bucureștean începe să fie la fel de scump ca metrourile din marile capitale europene. Astfel, tarifele vor fi majorate după cum urmează: preţul cartelei pentru două călătorii urmând să crească de la 4 la 5 lei, pentru cea cu 10 călătorii de la 15 lei la 20 lei, iar pentru un abonament lunar nelimitat pasagerii vor scoate din buzunar 70 lei, faţă de 60 lei în prezent.

Totodată, preţul unui abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va creşte de la 20 lei la 25 lei, iar cel al unui abonament de o zi va fi majorat de la 6 lei la 8 lei.

Măsura, care ar urma să intre în vigoare la 28 martie, va conduce la creşterea veniturilor anuale ale Metrorex cu circa 44 milioane lei. Ultima scumpire a călătoriilor cu metroul datează din august 2012, cea mai mare creştere fiind operată la cartelele de 10 călătorii, care s-au scumpit cu 50%, de la 10 lei la 15 lei.

About News Report