Se mărește tariful pentru transportul în comun în București?

Se mărește tariful pentru transportul în comun în București?
Comments Off on Se mărește tariful pentru transportul în comun în București?, 03/08/2015, by , in Business today

Regia Autonomă de Transport Bucureşti solicită Consiliului General să aprobe majorarea tarifelor pentru transportul în comun, de la 1,3 la 2 lei călătoria şi de la 50 la 75 de lei abonamentul lunar, dar şi acordarea gratuităţii doar pentru pensionarii a căror pensie nu depăşeşte 1.500 de lei.

Pentru creşterea veniturilor regiei şi asigurarea surselor financiare necesare achitării lunare a obligaţiilor eşalonate de către ANAF, RATB propune noi tarife pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun, costul pentru o singură călătorie urmând să fie de doi lei, un abonament lunar pe o linie – 45 de lei, pe două linii – 55 de lei, un abonament general pe toate liniile urbane – 75 de lei, iar un abonament general urban plus expres, adică pe toate liniile urbane şi expres – 180 lei.

Preţurile abonamentelor lunare nominale reduse ar urma să fie de 22,50 lei pentru o singură linie, 27,50 lei pentru două linii, şi 37,50 pentru abonamentul pe toate liniile urbane.

RATB mai propune acordarea de gratuitate la transportul cu mijloacele de transport ale RATB pensionarilor cu nivelul pensiei inferior unei limite, în anumite intervale orare, pe baza cardurilor de transport electronice, scrie Mediafax.

About News Report