Scandal! Grupul auto Volkswagen probleme in Statele Unite

Scandal! Grupul auto Volkswagen probleme in Statele Unite
Comments Off on Scandal! Grupul auto Volkswagen probleme in Statele Unite, 22/09/2015, by , in Business today

Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) acuză grupul auto Volkswagen că a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

Compania Volkswagen este în centrul unui amplu scandal. VW Group este acuzat cu probe de Autoritatea de Protecţie a Mediului din SUA (EPA) că a manipulat testele de emisii şi de consum pentru modelele diesel vândute peste Ocean.

Acuzaţiile vizează 482.000 de autoturisme diesel vândute în Statele Unite începând din anul 2009.

“Grupul auto german a instalat un dispozitiv software pentru a induce în eroare autorităţile americane în privinţa emisiilor poluante”, anunţă Agenţia americană pentru Protecţia Mediului.

După ce CEO-ul Volkswagen Group a declarat într-un comunicat oficial că va coopera fără rezerve cu EPA pentru a analiza în detaliu situaţia, maşinile diesel vândute de grupul german au fost scoase de la vânzare în Statele Unite și în Canada până la clarificarea situaţiei, iar cele 500.000 de unităţi afectate de problemă vor fi rechemate în service pentru verificări.

Pe 21 septembrie, acțiunile VW Group au scăzut cu 20%, cea mai mare scădere într-o singură zi din istoria companiei.

About News Report