Românii sunt pe ultimul loc în UE la consumul de pește

Românii sunt pe ultimul loc în UE la consumul de pește
Comments Off on Românii sunt pe ultimul loc în UE la consumul de pește, 08/12/2014, by , in Business today

Când vine vorba de consumul de pește, românii sunt codașii Europei. Ultimele cifre arată că românii consumă de două ori mai puţin peşte decât în comunism şi sunt pe ultimul loc în UE.

România deţine o cincime din suprafaţa amenajată pentru piscicultură din UE, iar consumul pe cap de locuitor, de 5 kilograme pe an.

“Un român consumă, în medie, 5 kilograme de peşte pe an, faţă de 10 kilograme înainte de 1989. În acei ani, peştele rămăsese cam singura proteină animală care se mai găsea pe piaţă, iar asta explică consumul mai mare. România are acum cel mai mic consum de peşte pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, pentru că nu avem o piaţă dezvoltată pentru acest segment”, a declarat pentru Mediafax Cătălin Platon, directorul executiv al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie “Romfish”.

Acesta a adăugat: “Cele mai căutate specii de peşte sunt, dintre speciile marine – macroul, heringul, sprotul şi codul – iar dintre speciile de apa dulce, păstrăvul, crapul, carasul şi şalăul. Din categoria preparatelor din peşte se constată o preferinţă crescută pentru salate de icre, marinate şi peşte afumat. Se mai caută peştele viu sau prelucrat în diverse forme – fileuri, rondele, trunchi etc.”

Islandezii sunt campioni la consumul de pește: 90 de kilograme pe an pe cap de locuitor. În Belgia se consumă 25 de kilograme de carne de peşte pe an, în Croaţia 20 de kilograme, în Cehia – 9,5 kg, în Franţa – 35 kg, în Germania – 14 kg, în Grecia – 20 kg, Italia – 25 kg, Polonia – 12 kg, Spania – 42 kg şi Marea Britanie – 19 kg.

About News Report