“Regândim economia socială”, un proiect cu și despre oameni

“Regândim economia socială”, un proiect cu și despre oameni
Comments Off on “Regândim economia socială”, un proiect cu și despre oameni, 12/12/2014, by , in Evenimente

Proiectul POSDRU/168/6.1/S/145202 cu titlul “Regândim economia socială” a fost lansat prin conferința de presă care a avut loc pe 4 decembrie la Teatrul Mignon din centrul Capitalei. Printre invitați s-au numărat atât membrii celor 8 asociații implicate în proiect, cât și reprezentaţi ai diferitelor ONG-uri şi organisme publice care au ca domeniu de activitate economia socială şi asistenţa socială, dar şi reprezentanţi ai mass-mediei.

Implementat de Asociația Ecoteca, în parteneriat cu Asociația Inotech, Asociația ProVita pentru Născuți și Nenăscuți, Asociația Frăția Crestină, Asociația Iosif și Maria, Asociația Persoanelor cu Handicap Sporting Club, Asociația Centrul de Excelență pentru Dezvoltare Durabilă și Asociația Artiștilor, Muzicanților și Lăutarilor Rromi din România, proiectul are o durată de 12 luni și este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-1013 „Investeşte în oameni!”, Axa prioritară 6, Domeniul major de intervenţie 6.1, iar valoarea totală elgibilă a acestuia este de 9.378.446,55 lei.

Obiectivul general al proiectului îl constituie integrarea socială și profesională a persoanelor care aparțin grupurilor vulnerabile și promovarea incluziunii sociale în condiții nediscriminatorii. Astfel, categoriile sociale vizate de proiect sunt: persoane de etnie romă, persoane cu dizabilități, persoane peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului, persoane din familii cu mai mult de doi copii, persoane cu statut de unic întreținător, femei în situații de risc și persoane cu venit minim garantat.

“Regândim economia socială” va înfiinţa 11 Structuri de Economie Socială care vor facilita accesul pe piaţa muncii şi incluziunea socială a grupurilor vulnerabile, dar şi un birou one-stop-shop – “Oficiul speranţelor sociale” prin care se vor pune la dispoziţie  informaţii integrate cu privire la oportunităţile afacerilor sociale. Tot în cadrul proiectului, pe lângă cele 11 structuri nou infiintate ale economiei sociale, se va crește numărul de persoane informate cu privire la avantajele și oportunitățile economiei sociale cu încă 1710 persoane prin intermediul campaniei de informare și conștientizare. Vor beneficia de o creștere a cunoștințelor și aptitudinilor încă 352 de persoane din grupul țintă prin participarea la cursuri de formare și se va crește accesul a 57 de persoane din grupurile vulnerabile pe piața muncii în cadrul Structurilor de Economie Socială înființate.

Conferinţa de presă de lansare a proiectului “Regândim economia socială” a cuprins, pe parcursul a 90 de minute, o prezentare detaliată privind  scopul şi obiectivele proiectului, activităţile ce urmează să  fie  implementate, precum şi rezultatele anticipate şi indicatorii proiectului, dar si prezentări generice ale asociațiilor partenere implicate  în proiect şi  rolul acestora în cadrul R.E.S.

Pe scenă, au luat pe rând cuvântul reprezentanţii celor opt parteneri ai proiectului, respectiv: Ilie Brie (Asociația Centrul de Excelență pentru Dezvoltare Durabilă), Daniel Paraschiv (Asociația Artiștilor, Muzicanților și Lăutarilor Rromi din România), Mihai Tănase (Asociația ProVita), Vasile Cristea (Asociația Persoanelor cu Handicap Sporting Club), Anca Groza (Asociația Iosif și Maria), Ştefan Sava (Asociația Inotech), Eugen Mureşan (Asociația Frăția Crestină). Conferința de presă a fost moderată de Raul Pop (Asociația Ecoteca).

“Vom crea 11 mici întreprinderi care vor angaja aproximativ 60 de persoane din grupuri vulnerabile. Aceste IMM-uri sunt gândite astfel încât să rămână viabile și după încheierea proiectului finanțat prin POSDRU. Credem că acest efect ar trebui să îl genereze toate proiectele cu fonduri europene, dacă dorim ca impactul social să fie unul de durată.“ a declarat Raul Pop (Asociația Ecoteca).

“Succesul este pentru toată lumea, nu doar pentru cei care se nasc cu avantaje financiare sau sociale. Sprijinul oferit la momentul oportun poate însemna enorm și cu siguranță poate face diferența. Acesta este scopul proiectului “Regândim economia socială” a declarat Daniel Paraschiv (Asociația Artiștilor, Muzicanților și Lăutarilor Rromi din România).

About News Report