Pretul gazelor naturale pentru populatie creste cu 11%

Pretul gazelor naturale pentru populatie creste cu 11%
Comments Off on Pretul gazelor naturale pentru populatie creste cu 11%, 02/07/2015, by , in Business today

ANRE a decis, ieri, o crestere cu circa 11% a preturilor pentru furnizarea reglementata a gazelor naturale catre clientii casnici, categorie in care este inclusa si populatia, anuntand ca pana la sfarsitul anului nu va fi operata o noua majorare de preturi.

Guvernul a aprobat, printr-o Hotarare, noul calendar de liberalizare a pretului de achizitie a gazelor naturale din productia interna pentru clientii casnici si producatorii de energie termica, numai pentru cantitatile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termica in centralele de cogenerare si in centralele termice destinate consumului populatiei.

“Cresterea aprobata a avut in vedere urmatoarele elemente: cresterea pretului productiei interne curente de la 53,30 lei/MWh, la 60,00 lei/MWh, cu un impact de circa 6,5%; includerea procentului de gaze din import in perioada de iarna, cu un impact de circa 1,5%; includerea cantitatilor de gaze ce urmeaza a fi extrase din depozitele de inmagazinare in perioada de iarna, cu un impact de circa 4,5%; scaderea costului unitar de transport, cu un impact de circa -1,5%”, arata ANRE, intr-un comunicat.
Potrivit noului calendar, incepand cu 1 iulie 2015, pretul de achizitie a gazelor naturale din productia interna pentru clientii casnici si producatorii de energie termica, numai pentru cantitatile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termica in centralele de cogenerare si in centralele termice destinate consumului populatiei va fi de 60 de lei/MWh, comparativ cu 53,3 lei/MWh cat este in prezent. Calendarul prevede o majorare anuala pana in 2017, respectiv de la 1 iulie 2016 pretul va fi de 66 lei/MWh, iar incepand cu aprilie 2017, de 72 lei/MWh, scrie mediafax. ro.

Aceste estimari sunt valabile pentru pretul de achizitie a gazelor naturale din productia interna pentru clientii casnici si producatorii de energie termica, numai pentru cantitatile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termica in centralele termice destinate consumului populatiei, cu observatia ca acesta va fi reevaluat in urma unei analize, derulata până la finalul lunii martie 2018.

In ceea ce priveşse importul de gaze naturale, cererea a evoluat in termeni descrescatori, conform scaderii consumului in general, de la un procent de 15% in anul 2013 la aproximativ 7% in anul 2014, cu o perspectiva de mentinere a acestui procent sau chiar de scadere, pe termen mediu.

About News Report