Ministrul Transporturilor: “Cautăm soluţii pentru legătura Bucureşti-Otopeni”. Metrou sau tren?

Ministrul Transporturilor: “Cautăm soluţii pentru legătura Bucureşti-Otopeni”. Metrou sau tren?
Comments Off on Ministrul Transporturilor: “Cautăm soluţii pentru legătura Bucureşti-Otopeni”. Metrou sau tren?, 14/12/2015, by , in Business today

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat, duminică, la dezbaterile asupra bugetului, că se fac studii privind modul în care va fi legată Capitala de Aeroportul “Henri Coandă”.

Potrivit oficialului, există două variante luate în calcul în acest moment, respectiv o legătură feroviară sau construirea unei linii de metrou. Ministerul aşteaptă rezultatul studiilor comandate.

“Nu vrem să facem investiţii de genul elefanţilor albi. Ştiţi cum a fost în Brazilia cu stadioanele de fotbal construite pentru campionatul mondial de fotbal, apoi abandonate şi devenite loc de joacă pentru maimuţe”, a spus Dan Costescu.

Câte milioane de oameni tranzitează aeroporturile?

Aeroporturile “Henri Coandă” Otopeni şi “Aurel Vlaicu” Băneasa au înregistrat în primele 9 luni 7,037 milioane pasageri, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

About News Report