Ministrul propus al Transporturilor: “CFR Marfă trebuie privatizată”

Ministrul propus al Transporturilor: “CFR Marfă trebuie privatizată”
Comments Off on Ministrul propus al Transporturilor: “CFR Marfă trebuie privatizată”, 16/11/2015, by , in Business today

Ministrul propus al Transporturilor, Dan Marian Costescu, a declarat luni, după audierile din comisiile parlamentare, că privatizarea CFR Marfă reprezintă un proiect dezirabil. Cu toate acestea, privatizarea nu ar trebui făcută “cu orice preț”.

Dan Marian Costescu, propunerea lui Dacian Ciolos pentru functia de ministru al Transporturilor, este director executiv (CEO) la CFR din martie 2015 si are o experienta bogata in domeniul transporturilor.

Tocmai de aceea, acesta a vorbit despre privatizarea CFR Marfă. “În ceea ce priveşte CFR Marfă este vital să se continue procesul de privatizare, dar nu cu orice preţ. Nu putem să ne batem joc să dăm o companie care este acum pe pierdere, sau poate să facem asta dar după o analiză. Trebuie să vedem în ce stadiu este compania, să facem o evaluare şi să decidem împreună cu colegii cu care dintre măsurile propuse (investitor strategic sau IPO la bursă) vom merge mai departe. Este una dintre priorităţile noastre”, a spus Costescu.

Acesta a adăugat: “Am demarat personal un proiect la calea ferată, în plus faţă de pachetul reşedinţă de judeţ, dezvoltat în etapa anterioară. Am planificat încă 47 de staţii de cale ferată de importanţă imediat următoare. Dintre acestea, 7 sunt cele rămase din programul vechi, restul 40 nu sunt reşedinţă de judeţ dar sunt foarte importante, sunt noduri, generează trafic şi trebuie reabilitate”.

Totodată, Costescu estimează că Tarom va reintre anul viitor pe profit, iar despre Gara de Nord a spus că “nu poate rămâne aşa”.

About News Report