Îngrijirile medicale la domiciliu pot fi solicitate gratuit !

Îngrijirile medicale la domiciliu pot fi solicitate gratuit !
Comments Off on Îngrijirile medicale la domiciliu pot fi solicitate gratuit !, 18/11/2015, by , in Lifestyle

Interviu cu Dr. Cornel Brotac despre conditiile in care se asigura ingrijire la domiciului.

Serviciile de îngrijire medicale la domiciliu sunt oferite la recomandarea medicului, de echipe multidisciplinare alcătuite din asistente medicale, psihologi, kinetoterapeuţi, logopezi, infirmiere şi asistenti sociali persoanelor dependente de domiciliu, temporar sau permanent. Scopul este de a oferi pacienţilor condiţii prielnice şi adecvate nevoilor individuale, în sensul unei recuperări în mediul familiar. Datorită acestui tip de îngrijire numărul şi durata tratamentelor spitalizate pot fi reduse, iar procesul de vindecare al bolnavului poate fi îmbunătăţit.

Dr. Cornel Brotac, medic specialist recuperare medicină fizică şi balneologie şi managerul Brotac Medical Center, clinică ce oferă aceste servicii încă din anul 2006, ne-a dezvăluit  tot ce trebuie să ştim despre îngrijirile medicale la domiciliu.

BA : Ce înseamnă îngrijiri medicale la domiciliu şi cine poate beneficia?

CB : De acest program demarat de Casa de Asigurari pot beneficia absolut toţi pacienţii cărora medicii le recomandă iniţierea sau continuarea unui tratament medical la domiciliu. Prin îngrijiri medicale la domiciliu, pacientilor li se efectuează tratamente prescrise de către medic sau recuperare funcţională, neuromotorie prin kinetoterapie. Condiţia ca un pacient să beneficieze gratuit de îngrijiri medicale la domiciliu decontate de către Casa de Asigurări este ca pacientul sa aiba calitate de asigurat. Asiguraţii CNAS pot beneficia gratuit de acest serviciu numai în baza unei recomandări a unui medic aflat în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări. Serviciile medicale efectuate la domiciliul pacienţilor cel mai frecvent întâlnite sunt urmatoarele: injecţii subcutanate, intramusculare, intravenoase, perfuzii endovenoase, aplicare de pansamente, îngrijirea plăgilor atât simple cât şi suprainfectate, îngrijirea escarelor cât şi kinetoterapie. Înca de la început căutăm pe cât posibil să informăm pacienţii cu privire la drepturile lor la serviciile medicale.

dr. Cornel Brotac

BA : Care sunt cele mai frecvente diagnostice pentru care se solicită serviciul de îngrijire la domiciliu?

CB : Cele mai frecvente diagnostice întâlnite în societatea noastră sunt cele provenite din specialităţile: ortopedie, neurologie, chirurgie şi reabilitare medicală. Unul dintre diagnosticele c mai cunoscute care necesită o îngrijire medicală pe o perioadă mai îndelungată o reprezintă accidentul vascular care, de cele mai multe ori nu poate fi recuperat în cele 90 de zile gratuite oferite de Casa de Asigurări într-un an calendaristic.

BA : Ce înseamnă pachetul de bază? Ce include el?

CB: Pachetul de bază de îngrijiri la domiciliu cuprinde: monitorizarea parametrilor fiziologici, administrarea medicamentelor: intramuscular, subcutanat, intradermic, oral, pe mucoase, intravenos, prin perfuzie endovenoasă, sondaj vezical, alimentarea artificială prin sonda gastrică, recoltarea produselor biologice, clismă cu scop terapeutic, spălătura vaginală în cazuri de deficit motor, kinetoterapie, îngrijirea plăgilor, a escarelor, a stomelor, fistulelor, tubului de dren, a canulei traheale şi instruirea asiguratului, monitorizarea dializei peritoneale dar şi aplicarea de pampers, plosca, bazinet.

BA : Observam că pe lângă pachetul de bază, mai aveţi şi psihologi care îşi oferă serviciile pentru ca pacienţii să poată beneficia şi de suport pentru vindecare. În ce condiţii pot fi accesaţi aceştia?

CB : Am pus la dispoziţia pacienţilor logoped şi psiholog pentru a ajuta la recuperarea totală a pacientului şi reintegrarea lui în societate dar din păcate aceste servicii nu sunt oferite gratuit de către  Casa de Asigurări şi astfel un numar mic de  pacienţi şi-au permis din punct de vedere financiar să beneficieze de aceste servicii. Consider că aceste servicii eficientizează recuperarea pacientului cât şi scăderea timpului necesar reintegrării în societate. Dacă nu există un moral pozitiv recuperarea pacientului este aproape imposibilă.

BA : Ce altceva ar trebui să mai ştie pacienţii despre îngrijirile la domiciliu?

CB : Cel mai important este să ştie că au acest drept şi că acest serviciu medical poate fi decontat de către Casa de Asigurări maxim 90 de zile într-un an calendaristic. Pacienţii pot beneficia de acest serviciu medical prin întocmirea unui dosar medical prin care  pot solicita maxim 30 de zile , ei putând beneficia de cele 90 de zile calendaristice prin trei astfel de episoade. În cadrul societăţii noastre există un departament care se ocupă strict cu consilierea pregatirii acestor dosare. Toţi pacienţii care doresc să beneficieze de un astfel de serviciu pot apela numarul de telefon scurt 021/9406 la care un consilier îi îndrumă şi informează asupra drepturilor oricărui asigurat CNAS. Pacienţii mai trebuie să ştie că serviciul de îngrijiri medicale la domiciliu nu este similar cu serviciul social îngrijiri la domiciliu.

BA : După ce pacientul se recuperează şi nu mai are nevoie de aceste îngrijiri medicale la domiciliu dar are nevoie în continuare de tratament ce trebuie să facă?

CB : Pot apela la serviciile clinicii noastre pentru serviciile medicale atât gratuite care sunt: endocrinologie, ginecologie, ortopedie, geriatrie, medicina interna, medicina de familie, recuperarea medicală fizică si balneologie, spitalizare de zi şi laborator de analizae acreditat RENAR cât şi cele cu plată: cardiologie, nutriţie, diabet, imagistică – ecografie abdominală, ecografie de cord, ecografie de tiroidă, Doppler de vase, ecografie transvaginală  şi de sâni.

 

Brotac Medical ok

About Business Editor