Germania va avea nevoie de 500.000 de imigranţi suplimentari până în 2050

Germania va avea nevoie de 500.000 de imigranţi suplimentari până în 2050
Comments Off on Germania va avea nevoie de 500.000 de imigranţi suplimentari până în 2050, 30/03/2015, by , in Business today

Germania va avea nevoie de aproximativ 500.000 de imigranţi suplimentari până în anul 2050 pentru menţinerea forţei de muncă, relevă un studiu al Institutului Bertelsmann, citat de cotidianul The Local.

Conform studiului, în următorii 15 ani, jumătate dintre angajaţii calificaţi din Germania vor atinge vârsta de pensionare. În contextul în care economiile sud-europene vor depăşi criza din zona euro, imigraţia netă din Uniunea Europeană va scădea vertiginos, astfel că Germania va avea nevoie să găsească o soluţie din afara Uniunii Europene pentru acoperirea deficitului de forţă de muncă.

“Germania nu se va mai putea baza pe un flux ridicat de imigranţi din cadrul Uniunii Europene. Trebuie să luăm de acum măsuri care să transforme Germania într-o destinaţie atractivă pentru imigranţi non-UE”, a explicat Jörg Dräger, de la Institutul Bertelsmann.

Experţii Institutului estimează că Germania va avea nevoie de aproximativ 500.000 de imigranţi suplimentari până în anul 2050.

Conform cifrelor oficiale, numărul românilor aflați la muncă în Germania se apropie de 270.000.

About News Report