674 milioane de euro este profitul lui Henkel in al doilea trimestru al anului 2014

674 milioane de euro este profitul lui Henkel in al doilea trimestru al anului 2014
Comments Off on 674 milioane de euro este profitul lui Henkel in al doilea trimestru al anului 2014, 14/08/2014, by , in Business today

Producatorul german al detergentului Persil, firma Henkel, a inregistrat in cel de-al doilea trimestru al acestui an, vanzari record de 4,13 miliarde de euro, cu 3,5% sub valoarea din aceeasi perioada a anului trecut. Profitul operational ajustat a crescut cu 2,1%, pana la 674 milioane de euro.

“Henkel a continuat sa performeze bine si in trimestrul doi al anului 2014. Intr-un context de piata dificil, toate diviziile companiei au reusit sa raporteze cresteri organice si imbunatatirea profitabilitatii. Cu o crestere organica solida a vanzarilor, pietele emergente au contribuit, din nou, peste medie, la cresterea totala. De asemenea, am reusit sa crestem business-ul pe pietele mature. Cu toate acestea, impactul cursului de schimb a continuat sa influenteze negativ vanzarile raportate de companie”, a declarat CEO-ul Henkel, Kasper Rorsted.

Cat  priveste intregul an fiscal 2014, Rorsted se asteapta ca escaladarea conflictului ruso-ucranian si nelinistea politica din Orient sa aiba in continuare un impact negativ asupra contextului de piata. Astfel ca, el anticipeaza “o usoara incetinire a cresterii castigului ajustat per actiune preferentiala in a doua jumatate a acestui an, comparativ cu prima jumatate. Pentru noi, factorii-cheie ai succesului raman agilitatea si flexibilitatea si vom continua sa ne simplificam si sa ne acceleram procesele si structurile”.

Potrivit Capital.ro, vanzarile Henkel din trimestrul doi al acestui an au atins valoarea de 4,137 mld. euro, sub valoarea din trim. II 2013, care ajungea la  4,286 mld. euro. Organic, inainte de luarea in considerare a impactului cursului valutar si a achizitiilor/vanzarilor, vanzarile au crescut cu 3,3%. Profitul operational ajustat, dupa deduceri, a crescut cu 2,1%, de la 660 milioane euro la 674 milioane euro.

Profitul operational raportat (EBIT) a fost de 589 milioane euro, comparativ cu 607 milioane euro in trimestrul doi al anului trecut.

Rezultatul financiar a atins valoarea de -11 milioane euro, comparativ cu -27 milioane euro în trimestrul doi 2013. Indicatorul tax rate a atins 22,8%, comparativ cu 25,5% în trimestrul doi al anului trecut.

Tags:
henkelprofit

About News Report